Dincolo de ecranul laptop-ului…

 

În 1993 când am înfiinţat firma SVASTA Consult, biroul nostru era undeva în centrul Bucureştiului, între Calea Victoriei şi bulevardul Magheru - cele 2 axe ale micului Paris de odinioară. Lângă o vestită piaţă acolo unde ciobanii din Sibiu purtând cu mândrie un clop pe frunte te îndemnau să guşti din telemeaua lor, alături de munteanul care te îmbia cu grămezile de mere de Voineşti şi de vrânceanul care-şi etala nucile. Au trecut de atunci mulţi ani.

 

Tot pe undeva pe aproape suntem şi acum, acolo de unde marele bulevard cu nume de general îşi începe dintr-o altă vestită piaţă, drumul. Fără oieri, fără negustori de mere, cartofi şi roşii. Dar cu o mare de studenţi şi studente dintre care suntem siguri nu puţini la număr sunt fii şi fiice ale celor care în piaţa de alături şi au etalat roadele pământului şi propriei munci. Tineri care au învăţat să muncească pământul, au urmat o şcoală în satul părinţilor lor, dovedind inteligenţă şi multă ambiţie. Şi apoi s-a născut un vis. Visul de a ajunge student în cel mai mare oraş al ţării. Unii dintre ei au reuşit. Alţii nu. Unii au trebuit să renunţe la acest vis ori să-l amâne. Iar alţii sunt îngrijoraţi de greutăţile materiale ale lor şi ale părinţilor care pot întrerupe sau îngreuna acest vis.

 

Pe aceşti tineri i-am întâlnit nu doar în Piaţa Romană sau Piaţa Universităţii. Fiindcă proiectele noastre de consultanţă ca şi cursurile de training au fost de cele mai multe ori realizate în localităţi îndepărtate de tumultul Capitalei. Am fost în Maramureş lângă turla înaltă a unei biserici de lemn; în apropiere de Sibiul medieval undeva lângă o veche biserică fortificată; am trecut într-o noapte de vară privind cu înfiorare la silueta unei coloane fără de sfârşit care-şi continua ca un obelisc de undeva de dincolo de vreme, un contur imaterial spre stelele licărind deasupra noastră. Am intrat într-o şcoală primară dintr-un sat din câmpia de vest. Am păşit printre studenţii şi profesorii unor Universităţi din multe colţuri ale ţării. Am stat de vorbă cu mulţi primari. Dintr-un mic sat pierdut undeva în munte. Sau dintr-un mare oraş.

 

Consultanţa înseamnă să înţelegi problemele „Clientului” şi să-i propui soluţii. Şi unde le poţi înţelege mai bine decât acasă la acesta. Mult mai bine decât pe bulevardul Magheru sau în Piaţa Romană. Iar acasă la „Client” am putut vedea cu ochii noştri şi alte lucruri. Care nu au constituit obligaţiile noastre menţionate în contractele de consultanţă semnate cu aceşti Clienţi.

 

Am învăţat ori poate am re-învăţat ceva. Consultanţa este şi ea o afacere. Condusă ca orice afacere după regulile aspre ale profitului. Dar satisfacţia (mai mult sau mai puţin) rece a profitului nu poate fi totul. În intimitatea sufletelor noastre putem găsi şi o altă bucurie. Mai vie şi cu nimic mai prejos decât cealaltă. Trebuie doar să privim în jurul nostru. Dincolo de ecranul lap-top-ului şi dincolo de cifrele din tabele şi din diagrame. Iar noi acolo unde ne-au purtat afacerile am reuşit să găsim şi acele momente. Privind în jurul nostru cu alţi ochi decât cei ai consultantului. Am cunoscut destinele unor copii şi tineri care aveau un vis. Acela de a putea merge la şcoală. Ori de a fi studenţi într-un mare oraş. Realitatea aspră în care ei şi părinţii lor trăiau ameninţa acest vis.

Ce puţin aveam de făcut! Pentru ca visul să se împlinească. Iar noi l-am făcut!

 

Cu posibilităţile noastre modeste am decis, în urmă cu peste 10 ani să alocăm o parte din profitul născut din munca şi inteligenţa noastră către o altă destinaţie. Denumită astăzi cu un termen uşor pretenţios - ”corporate social responsability”. Am acordat burse acestor elevi sau studenţi merituoşi lipsiţi de posibilităţi materiale, bucurându-ne odată cu ei de faptul că-şi pot continua studiile. Şi cât de mult a reprezentat acest puţin pentru ei copiii sau tinerii. Şi mai ales cât de mare a fost propria noastră bucurie. Adeseori mult mai mare decât satisfacţia pe care ţi-o aduce îndreptăţitul profit rezultat din propria ta afacere…