Svasta logo
# # # # # # #

Implicare sociala


Dincolo de ecranul laptop-ului…

 

În 1993 când am înființat firma SVASTA Consult, biroul nostru era undeva în centrul Bucureștiului, între Calea Victoriei și bulevardul Magheru - cele 2 axe ale micului Paris de odinioară. Lângă o vestită piață acolo unde ciobanii din Sibiu purtând cu mândrie un clop pe frunte te îndemnau să guști din telemeaua lor, alături de munteanul care te îmbia cu grămezile de mere de Voinești și de vrânceanul care-și etala nucile. Au trecut de atunci mulți ani.

 

Tot pe undeva pe aproape suntem și acum, acolo de unde marele bulevard cu nume de general își începe dintr-o altă vestită piață, drumul. Fără oieri, fără negustori de mere, cartofi și roșii. Dar cu o mare de studenți și studente dintre care suntem siguri nu puțini la număr sunt fii și fiice ale celor care în piața de alături și au etalat roadele pământului și propriei munci. Tineri care au învățat să muncească pământul, au urmat o școală în satul părinților lor, dovedind inteligență și multă ambiție. Și apoi s-a născut un vis. Visul de a ajunge student în cel mai mare oraș al țării. Unii dintre ei au reușit. Alții nu. Unii au trebuit să renunțe la acest vis ori să-l amâne. Iar alții sunt îngrijorați de greutățile materiale ale lor și ale părinților care pot întrerupe sau îngreuna acest vis.

 

Pe acești tineri i-am întâlnit nu doar în Piața Romană sau Piața Universității. Fiindcă proiectele noastre de consultanță ca și cursurile de training au fost de cele mai multe ori realizate în localități îndepărtate de tumultul Capitalei. Am fost în Maramureș lângă turla înaltă a unei biserici de lemn; în apropiere de Sibiul medieval undeva lângă o veche biserică fortificată; am trecut într-o noapte de vară privind cu înfiorare la silueta unei coloane fără de sfârșit care-și continua ca un obelisc de undeva de dincolo de vreme, un contur imaterial spre stelele licărind deasupra noastră. Am intrat într-o școală primară dintr-un sat din câmpia de vest. Am pășit printre studenții și profesorii unor Universități din multe colțuri ale țării. Am stat de vorbă cu mulți primari. Dintr-un mic sat pierdut undeva în munte. Sau dintr-un mare oraș.

 

Consultanța înseamnă să înțelegi problemele „Clientului” și să-i propui soluții. Și unde le poți înțelege mai bine decât acasă la acesta. Mult mai bine decât pe bulevardul Magheru sau în Piața Romană. Iar acasă la „Client” am putut vedea cu ochii noștri și alte lucruri. Care nu au constituit obligațiile noastre menționate în contractele de consultanță semnate cu acești Clienți.

 

Am învățat ori poate am re-învățat ceva. Consultanța este și ea o afacere. Condusă ca orice afacere după regulile aspre ale profitului. Dar satisfacția (mai mult sau mai puțin) rece a profitului nu poate fi totul. În intimitatea sufletelor noastre putem găsi și o altă bucurie. Mai vie și cu nimic mai prejos decât cealaltă. Trebuie doar să privim în jurul nostru. Dincolo de ecranul lap-top-ului și dincolo de cifrele din tabele și din diagrame. Iar noi acolo unde ne-au purtat afacerile am reușit să găsim și acele momente. Privind în jurul nostru cu alți ochi decât cei ai consultantului. Am cunoscut destinele unor copii și tineri care aveau un vis. Acela de a putea merge la școală. Ori de a fi studenți într-un mare oraș. Realitatea aspră în care ei și părinții lor trăiau amenința acest vis.

Ce puțin aveam de făcut! Pentru ca visul să se împlinească. Iar noi l-am făcut!

 

Cu posibilitățile noastre modeste am decis, în urmă cu peste 10 ani să alocăm o parte din profitul născut din munca și inteligența noastră către o altă destinație. Denumită astăzi cu un termen ușor pretențios - ”corporate social responsability”. Am acordat burse acestor elevi sau studenți merituoși lipsiți de posibilități materiale, bucurându-ne odată cu ei de faptul că-și pot continua studiile. Și cât de mult a reprezentat acest puțin pentru ei copiii sau tinerii. Și mai ales cât de mare a fost propria noastră bucurie. Adeseori mult mai mare decât satisfacția pe care ți-o aduce îndreptățitul profit rezultat din propria ta afacere…